Start-up Nation 2020 – ediția a III-a aprobată cu modificări substanțiale!

Startup Nation - Finantare Nerambursabila

După o așteptare destul de mare, în 27 mai 2020, Camera Deputaților a dat vot final legii privind ediția a treia a programului de succes Start Up Nation!

Programul a primit votul final, iar modificările adoptate sunt legate de schimbarea unor punctaje și de favorizarea afacerilor inovatoare, printre altele. Ministrul economiei a declarat că ediția 2020 a programului va avea loc probabil începând din a doua parte a lunii iunie, însă nu este transmis nici un calendar cert la acest moment.
Legea votată vizează modificarea criteriilor privind evaluarea on-line a planului de afaceri (grilei de punctaj) și a criteriilor de eligibilitate:

  1. Acordarea unui punctaj diferit în funcție de codul CAEN, având in vedere valoarea adăugată diferită a diverselor activități economice;
    Mai exact, două afaceri diferite nu o sa mai aibă același punctaj; propunerea cuprinde o anexă nouă, în care sunt listate codurile CAEN aferente activităților care sunt eligibile la finanțare și punctajele alocate – maxim 20 puncte;
  2. Introducerea criteriului de departajare privind inovarea;  Firma care depune cererea de rambursare va trebui să prezinte un contract de furnizare produse către o întreprindere mare sau un document emis de o universitate cu privire la efectuarea unor studii de cercetare/dezvoltare/inovare efectuate de beneficiar; de asemenea, dovada folosirii unui brevet de invenție înregistrat este menționată aici – maxim 20 puncte;
  3. Cofinanțare prin introducerea criteriului de departajare privitor la aportul la capitalul social subscris și vărsat al societății aplicante;  va fi acordat pentru un capital vărsat de 6.000 de lei 15 puncte și pentru unul de 4.000 de lei 5 puncte ;
  4. Prima afacere – acordarea unui punctaj diferit pe criterii aferente asociaților/acționarilor; Se acorda punctaj mai mare la cei care nu au mai fost asociați într-o altă societate – 10 puncte;
  5. Criterii cu privire la digitalizarea afacerii;  va fi acordat un punctaj mai mare dacă se poate dovedi ca se implementează tehnologii care digitalizează afacerea;
  6. Criteriul verde – acordarea unui punctaj diferit in funcție de performanțele energetice ale echipamentelor sau soluțiilor tehnologice folosite.
  7. Criteriile de eligibilitate se modifica in sensul interzicerii cesiunii părților sociale până la 49%, cu excepția cazurilor în care aceasta se face în baza Legii Business Angel sau a finanțărilor participative.

Read More »

5 METODE RAPIDE PENTRU A REDA SUNETUL PE COMPUTER ÎN WINDOWS 10/8/7

sunetul pe computer
Ai pățit vreodată să nu mai funcționeze sunetul pe computer? Aceasta este una dintre cele mai des întâlnite probleme ale utilizatorilor de Windows. Află mai jos 5 metode rapide pentru a reda sunetul pe computer în Windows 10/8/7.

-> verifică placile de sunet pe USB disponibile: Placi Sunet USB – pret de la 25 lei

Read More »

WiFi-ul și optimizarea vitezei transferului de date în școli și universități

Tehnologiile evoluează pe zi ce trece, deja WiFi 6 a intrat în folosință, ea este următoarea generație de tehnologie wireless și primul standard care urmează noile convenții de denumire introduse de WiFi Alliance (WiFi 6 este puțin mai ușor de reținut decât 802.11ax). Tehnologia WiFi 6 oferă multe funcții noi, ceea ce îl face o potrivire excelentă pentru spațiile publice cu cerințe ridicate, inclusiv școli, colegii și universități.

Wifi scoli universitati

Chiar dacă sunt apărute asemenea tehnologii noi și transferul de date în ziua de astăzi este foarte mare (providerii de internet din Romania oferă viteze de internet destul de mari) în schimb în multe școli și universități această viteza este „sugrumată” de dispozitivele de rețea vechi sau slab dimensionate.   In zilele noastre fiecare elev sau student are un dispozitiv wireless care comunică în exterior și rețeaua și echipamentele trebuie dimensionate in funcție de acest trafic.

Recomandări pentru a asigura o viteză mai bună: Read More »

DE CE să implementezi în firmă o soluție de măsurare a temperaturii

soluție de măsurareReluarea activității unei companii este strâns legată de măsurile care se implementează pentru a-i proteja pe angajați și pe cei care intră în unitate. Un prim pas (vital) îl reprezintă monitorizarea temperaturii umane.

Înainte de a decide dacă dorești să implementezi o soluție pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2, este importantă conștientizarea necesității acesteia pentru protejarea angajaților și asigurarea continuității afacerii, precum și conștientizarea riscurilor la care se expun oamenii la locul de muncă dacă nu implementezi, la nivel de companie, o soluție de măsurare a temperaturii umane. Read More »

Camera Mobotix pentru măsurarea temperaturii umane

Camera MobotixCamera termografică Mobotix este o soluție compactă pentru măsurarea temperaturii corpului uman, cu inteligență artificială integrată și funcții multiple. Aceasta poate fi implementată în cadrul companiilor, pentru protejarea activității acestora, prin măsurarea temperaturii angajaților și reducerea riscului de răspândire a noului coronavirus. Read More »

ATEN UC9020: soluție intuitivă și compactă pentru streaming live performant

UC9020Schimbarea modului de lucru, a activităților și preocupărilor zilnice, a dus la creșterea exponențială a nevoii de streaming online. Pentru a avea o experiență virtuală cât mai aproape de cea reală, autentică (clădiri de birouri, instituții de învățământ, săli de evenimente, biserici etc.), One-IT îți prezintă soluția de streaming performant cu funcționalități multiple, extrem de utilă pentru redarea clară a unor momente importante, chiar de la distanță.

Mixerul Audio-Video all-in-one multi-canal Aten UC9020 Stream Live HD este primul dispozitiv menit să faciliteze procesarea audio și video HD în timp real, precum și streamingul live și rapid pe internet. Read More »

DevTalks: cea mai mare expo-conferință din România dedicată comunității IT&C, se mută în mediul online

DevTalksNațional, 14 aprilie 2020 Catalyst Solutions anunță desfășurarea în mediul online a ediției din acest an a celei mai mari expo-conferințe din România, DevTalks. Noua experiență, DevTalks Reimagined, dedicat developerilor și pasionaților de tehnologie va avea loc în  perioada 10-12 iunie. Acest eveniment de referință va reuni peste 4.000 de programatori, pasionați de tehnologie, reprezentanți ai companiilor de top din România și peste 100 de speakeri locali și internaționali de la companii precum: Microsoft, Oracle, SAP, Bolt, Bloomberg, Facebook, Amazon Web Services sau IBM Watson.
One-IT este partener al aceste ediții reimagined DevTalks.

Prima ediție DevTalks a fost organizată în anul 2014, obiectivul conferinței fiind acela de a contribui la dezvoltarea comunității IT&C din România. În acest an, evenimentul va reuni cele 2 ediții fizice, DevTalks București și DevTalks Cluj, devenind astfel cel mai mare eveniment din mediul online dedicat developerilor și pasionaților de tehnologie. DevTalks Reimagined se va extinde pe parcursul a 3 zile, oferind o nouă experiență pentru comunitatea IT&C din România. În plus, odată cu extinderea evenimentului pe perioada celor 3 zile, DevTalks Reimagined, va mări aria de acoperire la nivel național, cu focus pe orașe precum: București, Cluj, Timișoara, Iași, Craiova, Sibiu și pentru prima dată în Republica Moldova. Read More »