Innovation IT 2021: 18 ani de experiență şi inovație în businessul regional

One-IT a organizat un eveniment dedicat clienților business, Innovation IT. A VII-a ediție aniversară marchează 18 ani de Tehnologie, Experiență și Inovație în susținerea dezvoltării organizațiilor prin Tehnologie și Digitalizare. Evenimentul a avut loc joi, 23 septembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 100 de clienți One-IT. Devenit deja o tradiție pentru mediul de afaceri regional, Innovation IT aduce în prim-plan cele mai noi tehnologii din domeniu. 

Deoarece inovația este cuvântul cheie prin care organizațiile accelerează evoluția digitală, nu au lipsit noutățile din domeniul tehnologiei, care au fost prezentate ca în fiecare an, de către specialiști de top, pentru sporirea eficienței, productivității și securității în business.

Această ediție a fost una cu adevărat specială, datorită clienților One-IT, alături de care am reușit să construim colaborări durabile și să accelerăm dezvoltarea businessurilor cu ajutorul soluțiilor IT potrivite în cei 18 ani de activitate în domeniul IT.

Innovation IT 2021 a fost un real succes și datorită partenerilor prezenți la eveniment: Xerox, Synology, Cisco, Epson, Bitdefender, Dell EMC, Dahua, Vertiv, Acronis, Asus, Aten, Lenovo, HP, Fortinet și Spacer. Astfel, speakerii evenimentului, reprezentanți ai unor branduri de top, au abordat teme actuale pentru mediul de afaceri. Aceștia au propus în fața clienților numeroase soluții business inovatoare, într-un mod interactiv și adaptat nevoilor specifice ale clienților.

Această ediție a fost deschisă de CEO & Founder al One-IT, Nicolae Onțiu, care a făcut o scurtă retrospectivă a celor 18 ani de experiență One-IT și care a prezentat o viziune de viitor pentru susținerea progresului în afaceri prin soluții IT flexibile și stabile.

Prezentările partenerilor au fost concepute sectorului B2B și au propus soluții IT care răspund provocărilor actuale din mediul de afaceri:

➡️ Inovații cu inteligență artificială în supraveghere video, videointerfonie și control acces (DAHUA);

➡️ Securitate IT pentru prevenirea, protejarea și răspunsul eficient împotriva amenințărilor cibernetice (BITDEFENDER);

➡️ Printare și management inteligent al informației și documentelor, inclusiv pentru modul de lucru hibrid (XEROX);

➡️ Protecție cibernetică a datelor fizice, virtuale sau în cloud (ACRONIS);

➡️ Imprimare cu jet de cerneală la cele mai înalte standarde (EPSON);

➡️ Stocare și backup de date performante pentru întreprinderi mici și mijlocii (SYNOLOGY);

➡️ Conectivitate audio/video și administrare simplificată prin tehnologii de alimentare, conectivitate și partajare (ATEN);

➡️ Soluții de alimentare cu energie electrică pentru asigurarea continuității transferului de date și a operațiunilor zilnice ale afacerii (VERTIV).

Read More »

Innovation IT 2019 pune Maramureșul pe harta inovației

Innovation IT 2019 - ajutam dezvoltarea companiilor

One-IT a organizat un eveniment de anvergură, dedicat clienților business ai One-ITA cincea ediție a Innovation IT a avut loc joi, 14 noiembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 140 de clienți și parteneri de elită.

Acest eveniment își pune amprenta an de an în mediul de afaceri regional, prin dezvoltarea și eficientizarea activității cu ajutorul tehnologiei. Ediția a cincea este dedicată prezentării noutăților IT, de către specialiști de top din domeniu, pentru sporirea productivității și securității unei companii. Read More »

Innovation IT 2018 – eveniment de business unic în Maramureș, dedicat clienților B2B One-IT

Innovation IT 2018 eveniment dedicat clientilor B2B One-IT

Innovation IT 2018 – eveniment de business unic în Maramureș, dedicat clienților B2B One-IT

One-IT a organizat un eveniment dedicat clienților săi din sectorul B2B. Aflat la cea de-a IV-a ediție, Innovation IT a avut loc Joi, 15 noiembrie la Eurohotel Baia mare și a găzduit peste 130 de invitați de elită, clienți business One-IT.

Acest eveniment, devenit deja o tradiție a creat o punte de legătură între oamenii de afaceri cu viziune și cele mai noi soluții IT dedicate mediului business, special concepute pentru eficientizarea și progresul afacerilor regionale, și nu numai.

Acest eveniment complex a fost organizat cu succes cu sprijinul partenerilor Innovation IT: Bitdefender, Xerox, Fortinet, TP-Link, Lenovo, Point MobileBlackBerry, Newline, SonicWall, HP, Cooler Master, Ubiquiti, CyberPower și Epson. Echipe de specialiști și-au prezentat într-un mod inedit și interactiv cele mai noi soluții dedicate mediului B2B.

Ediția a IV-a Innovation IT și-a propus să ofere clienților B2B One-IT un spațiu prielnic pentru colaborare, înțelegere și cunoaștere a celor mai noi soluții din domeniul IT. Acestea sunt menite să aducă un aport real companiilor care doresc să se dezvolte, să își eficientizeze activitatea și să facă un pas spre succesul în business, cu ajutorul noilor tehnologii din domeniu. Read More »

One-IT a participat la Midsize Enterprise Summit 2018, în San Diego, California

realitate augmentată

Compania One-IT a participat în perioada 16-18 septembrie la evenimentul Midsize Enterprise Summit în San Diego (SUA). Alături de alți lideri din domeniul IT, compania a avut oportunitatea de a-și prezenta noile soluții smart, bazate pe tehnologia realității augmentate (AR).

Scopul acestui eveniment a fost de a aduna companii mijlocii furnizoare de soluții IT, care să își prezinte produsele și serviciile la peste 200 de firme din diferite domenii care caută soluții IT eficiente și performante pentru companiile lor.

Evenimentul a găzduit mulți lideri de pe piața IT globală, care și-au împărtășit cunoștințele, ideile și soluțiile cu alți entuziaști și întreprinzători IT. Printre aceștia, se numără: HP Enterprise, Intel, Mimecast, Scale Computing, Information Builders, Ruckus Networks, WatchGuard, Fortinet, Symantec, Dell EMC, IBM, Lenovo, Barracuda, și alții.

În cadrul acestui summit, companiile mijlocii participante și-au prezentat soluțiile propuse, viziunea și au avut ocazia să facă o demonstrație live a eficienței soluțiilor promovate.

One-IT a prezentat în cadrul summitului și a expoziției de produse/servicii, 3 soluții smart, bazate pe tehnologia realității augmentate: Master OneAR, One Assistance și OneARchitect.

realitate augmentată

Master OneAR este o soluție de instruire pentru întreținere și servicii, care utilizează realitatea augmentată pentru a oferi instrucțiuni valoroase și intuitive. Această aplicație este utilizată pentru a vedea ansambluri de componente ale activelor, pentru a ajuta operatorii să înțeleagă complexitatea mașinilor de lucru.

One Assistance este o soluție ideală pentru monitorizarea serviciilor la fața locului, pentru asistență mobilă la distanță și suport bazat pe live streaming și înregistrare audio și video în urma asistenței la distanță.

OneARchitect este o soluție special concepută pentru companii de arhitectură, construcții și imobiliare. Prin introducerea schițelor 3D în aplicație, companiile le pot arăta clienților cum va arăta imobilul și au posibilitatea de a face diferite modificări proiectului, utilizând dispozitive inteligente. Această soluție aduce un plus de valoare vânzării.

realitate augmentată

Nicolae Onțiu, directorul general al One-IT a precizat: „Fiecare soluție concepută și dezvoltată de One-IT are la bază ceva diferit și inovator, o alternativă fiabilă, care utilizează tehnologia ca pe un mod de a simplifica, eficientiza și dezvolta orice activitate. Însă ceea ce ne diferențiază este motivul pentru care dezvoltăm aceste soluții. Iar motivul este ca fiecare client sau companie să poată beneficia în mod real de ultimele tehnologii apărute pe piață și implicit de facilitățile pe care acestea le oferă. De aceea, participarea la MES este importantă pentru noi, deoarece ne putem face cunoscute pe plan mondial noile soluții de realitate augmentată”.

Claudiu Cocioban, Business Development Manager al departamentului de soluții Smart One-IT a declarat: „La acest Summit am avut un succes peste așteptările noastre, foarte mulți participanți s-au arătat foarte interesați de soluțiile de realitate augmentrată propuse de One-IT. În plus, tot la acest summit am încheiat și primul nostru contract de parteneriat în SUA. Este un început promițător, și astfel, soluțiile noastre inovatoare încep să fie cunoscute pe piața americană”.

Prin intermediul acestor soluții inovatoare, One-IT poate aduce afacerile la nivelul următor prin îmbunătățirea proceselor de lucru, ajutându-i pe oameni să lucreze mai rapid și mai eficient la locul de muncă, reducând în același timp eșecurile și sporind eficiența.

Despre One-IT

One-IT este furnizor de soluții personalizate IT.

De peste 15 ani, One-IT s-a afirmat pe piața regională și nu numai, prin calitatea produselor și serviciilor oferite, precum și  ale soluțiilor IT personalizate pentru mediul de afaceri. În timp, a devenit lider pe piața IT regională și continuă să ofere inovație tehnologică, pentru dezvoltarea companiilor și implicit a comunității de business din regiune.

Datorită profesionalismului, calității produselor și serviciilor oferite, dar și implicării constante pentru perfecționarea proprie, One-IT s-a situat în trei ani consecutivi pe primul loc în Topul Firmelor din Maramureş, în domeniul comerţului cu calculatoare, echipamente și soluții IT.

În prezent, își continuă expansiunea pe piața internațională, cu ajutorul noilor soluții smart, bazate pe tehnologia realității augmentate.

One-IT — Smart Solutions for Business

https://www.oneitsmart.com/augmented-reality-in-business/