Ghid esențial pentru securizarea contului de e-mail (utilizatori și companii)

4.7/5 - (3 votes)

cont e-mail

Securitatea contului de e-mail este o preocupare majoră atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii. Având în vedere cantitatea tot mai mare de date și informații sensibile stocate în e-mailuri, protejarea adecvată a acestor conturi  de e-mail devine o prioritate. Ține cont de câteva sfaturi importante prin îți poți securiza contul de e-mail, indiferent dacă ești un utilizator obișnuit sau o companie.

Sfaturi pentru Securizarea Contului de e-mail:

1. Folosește o parolă puternică

Alege o parolă lungă, complexă, care să includă litere mari și mici, cifre și simboluri. Este recomandat să eviți includerea unor informații personale în conținutul acestora.

2. Activează autentificarea în doi pași (2FA) 

Activează autentificarea în doi pași care adaugă un nivel suplimentar de securitate, solicitând un cod generat pe telefonul tău sau alt dispozitiv la fiecare autentificare.

3. Actualizează în mod regulat parola

Schimbă parola în mod regulat, cel puțin o dată pe an sau imediat dacă există suspiciuni de compromitere a contului. Poți utiliza și un manager de parole care te ajută să generezi parole complexe, să le gestionezi și să le securizezi pentru diferite conturi online. Această aplicație permite utilizatorilor să stocheze toate parolele lor într-un singur loc securizat.

4. Folosește criptarea 

Asigură-te că informațiile trimise și primite prin intermediul serverului de e-mail sunt protejate și inaccesibile atacatorilor sau persoanelor neautorizate. Utilizează un serviciu de e-mail care oferă suport pentru protocoalele HTTPS sau TLS, astfel încât datele să fie criptate  în timpul transmiterii.  Astfel, chiar dacă cineva interceptează traficul de e-mail, acestea nu vor putea să descifreze conținutul fără cheia corespunzătoare de decriptare.

Aceasta este o măsură importantă pentru protejarea informațiilor sensibile, cum ar fi numerele de card de credit, parole, documente personale și altele.

5. Fii atent la e-mailurile de tip phishing

Fii vigilent cu privire la e-mailurile nesolicitate sau suspecte. Nu da clic pe link-uri sau nu descărca fișiere (atașamente) din e-mailurile de la surse necunoscute. Dacă esști nesigur cu privire la autenticitatea unui e-mail, contactează sursa direct prin canalele oficiale, nu utilizând informațiile de contact din e-mailul suspect.

La e-mailurile de phishing poți identifica anumite semne de avertizare, cum ar fi adrese de expeditor neobișnuite, erori de ortografie sau gramatică, cereri de informații personale sau financiare, sau conținut emoțional menit să te facă să acționezi rapid conform solicitărilor.

Dacă primești un e-mail pe care îl bănuiești a fi de tip phishing, raportează-l furnizorului de e-mail sau organizației corespunzătoare. Acest lucru ajută la combaterea amenințării la nivel mai larg.

6. Actualizează software-ul și antivirusul 

Asigură-te că aplicațiile de e-mail și antivirusul sunt actualizate periodic pentru a remedia posibilele vulnerabilități și pentru a adăuga noi funcții de securitate contului de e-mail.  pentru a elimina posibile vulnerabilități.

Pentru a avea siguranța că actualizările sunt mereu efectuate la timp, poți configura actualizarea automată a aplicației de e-mail și a antivirusului.

7. Monitorizează activitatea contului 

Verifică în mod regulat activitatea contului pentru a detecta și preveni accesul neautorizat la contul de e-mail sau la alte conturi online. Datorită funcționalităților pe care le oferă majoritatea furnizorilor de servicii de e-mail, poți revoca sau șterge din listă dispozitivele neautorizate cu acces la contul dvs. și poți seta să primești alerte pentru activități suspecte sau logări de la locații neobișnuite.

8. Instruiește-ți angajații (pentru companii)

Pentru protejarea datelor și resurselor companiei, instruiește angajații pentru a fi conștienți cu privire la amenințările de securitate cibernetică (malware, phishing etc.), a recunoaște semnele de avertizare din e-mailurile suspecte și a adopta cu succes practicilor bune de securitate.

9. Realizează copii de rezervă (backup)

Realizarea de copii de rezervă a e-mailurilor este o măsură preventivă esențială pentru a proteja datele în fața pierderii sau a unui atac cibernetic.

Fă backup-uri periodice și automate ale e-mailurilor importante, utilizând soluții de backup . Frecvența poate varia în funcție de nevoile și de cantitatea de date (zilnic, săptămânal sau în funcție de cât de des primiți e-mailuri critice).

Este important ca orice companie să țină cont de Regula de backup 3-2-1 presupune să păstrezi cel puțin trei (3) copii ale datelor și să stochezi două (2) copii de rezervă pe diferite medii de stocare, cu unul (1) dintre ele amplasat în afara locației.

10. Folosește soluții de securitate suplimentare

Companiile trebuie în permanență să îți consolideze apărarea împotriva amenințărilor cibernetice prin utilizarea soluțiilor suplimentare de securitate, cum ar fi gateway-uri anti-phishing sau servicii de autentificare avansată.

Gateway-urile anti-phishing sunt soluții de securitate care analizează și filtrează e-mailurile pentru a detecta și bloca tentativele de phishing.

Serviciile de autentificare avansată adaugă un nivel suplimentar de securitate la procesul de logare. Câteva exemple: autentificarea în doi pași, autentificarea cu factori multipli sau autentificarea bazată pe biometrie.

Fii pregătit pentru orice! Alege inteligent securitatea completă!

Securizarea contului de e-mail este un proces continuu și vital pentru protejarea informațiilor personale și a datelor companiei. Prin aplicarea acestor sfaturi și menținerea vigilenței, poți reduce semnificativ riscul de compromitere a contului de e-mail.

 

One-IT, în calitate de integrator de soluții IT și furnizor de echipamente și soluții IT personalizate, îți pune la dispoziție soluții de Securitate digitală eficiente împotriva celor mai complexe amenințări cibernetice.

Dacă dorești informații suplimentare despre soluțiile de Securitate pentru e-mail, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp.

work
 

 

Etichete: , , ,

One thought on “Ghid esențial pentru securizarea contului de e-mail (utilizatori și companii)

  1. Fotograf videograf nunta - 11 octombrie 2023 at 9:55

    Foarte util acest articol si noi am abut multe probleme legate de mail, mai ales cu spa-urile. Pentru noi ca echipa foto video este important sa avem contact cu clientii, mai ales ca primul contact este prin mail.

Leave a Reply

    • 1

    • 2

    1/2

    Formular SOLICITARE


    This site is protected by reCAPTCHA and Google Privacy Policy and ToS apply.