Măsura 4.1.1. – Finanțări de până la 1 milion de euro pentru digitalizare

măsura 4.1.1.

IMM-urile afectate de pandemia COVID-19 vor putea accesa finanțări nerambursabile între 50.000 și 1.000.000 de euro pentru digitalizare. Află cine poate depune dosarele și toate detaliile despre finanțarea prin POC Măsura 4.1.1. Investiții în Activități Productive.

 

Update 21 februarie 2022: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, vineri, versiunea consolidată a ghidului aferent acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”. MIPE estimează că va lansa apelul în data de 21 martie, iar perioada de depunere a dosarelor se va închide în 25 martie 2022.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri nerambursabile reprezentând granturi pentru investiții prin măsura 4.1.1. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (AM POC) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. În urma analizei recomandărilor primite în perioada de consultare publică a documentului, MIPE, prin AM POC, a publicat, vineri (18 februarie 2022), Ghidul consolidat aferent acțiunii 4.1.1. „Investiții în activități productive” >> vezi Ghidul consolidat.

Măsura 4.1.1. înlocuiește Măsura 3, anulată deja de guvern. Bugetul total alocat este echivalentul în lei a sumei de 358 milioane euro, la care se va aplica o limită de supracontractare de 120%, ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a proiectelor finanțate va putea ajunge la 430 milioane euro (360 milioane euro fonduri europene și 70 milioane euro de la bugetul de stat).


Important:

Valorea minimă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro, iar valoarea maximă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019.

➡ Data estimativă pentru lansarea apelului pe această măsură –   21 martie 2022. Aplicanții vor avea la dispoziție o perioadă de 5 zile calendaristice pentru înregistrarea şi transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația IMM RECOVER (portalul de granturi IMM administrată de STS și Ministerul Economiei).

Perioada de depunere a dosarelor se va închide în 25 martie 2022.

➡ Durata de implementare a proiectelor nu va depăși data de 31.12.2023.

Investiții (cheltuieli) eligibile pe partea de IT în cadrul Măsurii 4.1.1.

Echipamente informatice (active corporale): laptopuri, desktop-uri, imprimante etc.

Programe informatice (active necorporale) – programe software

** Valoarea eligibilă a activelor necorporale nu poate depăși 20% din valoarea eligibilă a activelor corporale ce fac obiectul proiectului.

One-IT – integrator de soluții și servicii IT eligibile

Dorești să faci investiții care să-ți ajute afacerea să se redreseze și să îți consolideze poziția pe piață? One-IT, în calitate de integrator de soluții și servicii IT, te poate ajuta cu:

1. Realizare proiect prin consultanții specializați cu care colaborează

Pentru a identifica în mod corect tipul de proiect, consultantul potrivit si punctajul care se poate obține, completează formularul de solicitare de mai jos.

2. Echipamente IT, software – oferte, justificare tehnică

În urma unei experiențe acumulate în ani de zile, îți propunem echipamente, soluții și servicii IT de digitalizare a businessului, de eficientizare și optimizare a întregii activități: Microsoft 365, Windows 10/11, Antivirus Bitdefender Gravity Zone, Corel, Adobe Photoshop, Abbyy FineRead, Storage Craft, software CRM/ERP/CMS etc. Pentru a consulta gama întreagă de soluții software pentru business oferite de One-IT, vezi detalii AICI.

work
Read More »

Retrospectiva anului 2021 la One-IT: provocări, succese şi inovaţii

retrospectiva

Anul 2021 a fost unul plin pentru fiecare dintre noi! Iar One-IT a avut parte de multă activitate, schimbări și premiere în digitalizare/tehnologie, dar și surprize pentru clienți. Iată retrospectiva a ceea ce s-a întâmplat anul acesta la One-IT.

 

1. Am împlinit 18 ani de tehnologie, experiență și inovație în business și am obținut locul 1 în Topul Firmelor Maramureșene

2021 a fost un an aniversar, cu multe momente speciale și premiere pentru întreaga echipă. One-IT a împlinit 18 ani de Experiență și Inovație în susținerea dezvoltării organizațiilor prin Tehnologie și Digitalizare. Iar această frumoasă aniversare a fost marcată în cadrul celei de-a VII-a ediții a Innovation IT, un eveniment devenit deja o tradiție pentru mediul de afaceri regional. Innovation IT s-a remarcat prin aducerea în prim-plan a celor mai noi tehnologii pentru clienții One-IT, promovând totodată noi oportunități de dezvoltare prin intermediul digitalizării și de consolidare a unor colaborări durabile. >> Vezi AICI noutățile și surprizele acestei ediții speciale.

Cu această ocazie, dorim să mulțumim încă o dată clienților, partenerilor și colaboratorilor One-IT care ne-au susținut și alături de care am construit parteneriate frumoase și durabile pentru accelerarea afacerilor prin tehnologie.

Drept mulțumire pentru acești frumoși ani de inovație prin tehnologie, am organizat o campanie pentru clienții noștri prin care pot intra în cursa pentru câștigarea unui sejur all-inclusive de 7 nopți pentru 2 persoane în Egipt. Campania „One-IT te trimite în Egipt” se desfășoară până în 25 ianuarie 2022. Pentru detalii și regulament, intră AICI.

Iar ca o reconfirmare a activității și muncii depuse în toți acești ani, One-IT a obținut, pentru a noua oară, locul 1 în Topul Firmelor Maramureșene la categoria Comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului. Acest premiu este o onoare pentru întreaga echipă One-IT și o motivație pentru a ne perfecționa și a continua să creștem în mediul de business regional. >> VEZI DETALII

Flashback – Innovation IT 2021 by One-IT:

2. Am pus accentul pe lărgirea gamei de echipamente IT și pe îmbunătățirea serviciilor oferite

2021 a fost un an al provocărilor pe toate planurile. Spunem asta deoarece schimbările drastice ale stilului de viață și a activității în mediul de afaceri, a dus la o nevoie de adaptare la realitatea cotidiană. Iar acest lucru ne-a motivat să facem schimbări în gama de produse IT pe care le oferim clienților, dar și pentru a îmbunătăți serviciile oferite mediului de business (mentenanță, suport tehnic, consultanță specializată etc.). Drept urmare, ne-am lărgit gama de echipamente IT și am pus accentul inclusiv pe cele care eficientizează și ușurează activitatea de la distanță. Pentru detalii despre gama One-IT, accesează magazinul nostru online.

Deoarece în 2022 se preconizează o criză de stocuri pe piața globală, inclusiv pe piața IT, am venit cu o campanie de informare a clienților și nu numai, pentru a fi pregătiți și a-și planifica din timp achizițiile necesare pentru a-și continua activitatea zilnică fără probleme. >> VEZI DETALII

3. Am continuat campaniile de informare legate de securitatea cibernetică

Deoarece activitatea s-a mutat în parte în mediul online, utilizatorii au nevoie de mediile potrivite și de o arhitectură tehnologică pe care să o poată utiliza extrem de ușor, atât în viața cotidiană cât și în mediul de afaceri. Iar dacă partea de echipamente /soluții IT este bine pusă la punct, la fel trebuie să fie și partea de securitate cibernetică. În condițiile în care atacurile cibernetice au atins record după record, 2021 a fost un an în care ne-am axat pe informarea și educarea clienților, în scopul prevenirii sau minimizării riscurilor unor astfel de atacuri digitale. Și pentru că pe lângă o informare corectă, este nevoie de armele potrivite care protejează o rețea IT. În acest caz, One-IT a promovat soluțiile complete de securitate cibernetică, capabile să facă față amenințărilor cibernetice tot mai complexe.

Iată doar câteva dintre informările punctuale și care sunt extrem de actuale și în acest moment, pentru utilizatorii obișnuiți și pentru companii:

➡️ Checklist obligatoriu de respectat pentru orice companie în privința securității cibernetice >> VEZI ARTICOL

➡️ Sfaturi legate de atacurile de tip phishing >> VEZI ARTICOL

➡️ Cum te ajută mentenanța IT pentru optimizarea sistemului informatic din firma ta >> VEZI ARTICOL

➡️ Importanța implementării soluției de Disaster Recovery – exemplul incendiului unor servere importante din Strasbourg >> VEZI ARTICOL

➡️ Cum te protejezi împotriva accesului neautorizat într-o videoconferință >> VEZI ARTICOL

➡️ Sfaturi pentru prevenirea fraudei online în 2021 >> VEZI ARTICOL

Poate să pară un clișeu, dar o informație potrivită la momentul potrivit poate face diferența între încetarea sau continuarea activității unei firme și nu numai. Iar acest lucru am observat și noi la câțiva clienți, care au reușit să evite un dezastru de securitate, mulțumită intervenției rapide și a soluțiilor de securitate necesare în acel moment. Read More »

Declaratia BlackBerry Security despre vulnerabilitatea Log4Shell/Log4j

Blackberry Security
Vulnerabilitatea Log4Shell/Log4j (CVE-2021-44228) explicată:
Începând din 10 decembrie 2021, atacatorii cibernetici au lansat peste 840.000 de atacuri asupra companiilor la nivel global, toate vizând vulnerabilitatea Log4j.
Defectul Log4j (cunoscut și sub numele de „Log4Shell”) este o vulnerabilitate de tip zero-day codificată CVE-2021-44228. Această vulnerabilitate permite atacatorilor să folosească execuții de cod la distanță neautentificate (RCE) pentru a obține controlul deplin asupra serverelor afectate.
Log4j este o bibliotecă scrisă în JAVA® și utilizată în multe forme de software enterprise și open-source. Utilizarea sa pe scară largă, ușurința relativă de exploatare și severitatea impactului au pus numeroase organizații în pericol.
BlackBerry® Protect, BlackBerry® Optics și BlackBerry® Guard pot ajuta la apărarea împotriva acestor atacuri.
.

Construiește-ți linia de apărare împotriva atacurilor cibernetice

Fii pregătit și conștient de amenințările cibernetice și nu cădea în capcana ideii „Mie nu are cum să mi se întâmple asta!”. În ultimii ani, chiar noi, la One-IT, am fost martorii efectelor dezastruoase ale unor atacuri cibernetice către firme locale și, datorită intervenției prompte și a tehnologiei, am reușit să prevenim sau să minimizăm impactul zero-day.

Pentru orice detalii suplimentare despre BlackBerry® Protect sau alte soluții de securitatea cibernetică, completează următorul formular de solicitare, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp!

work

BlackBerry® Cyber ​​Suite și BlackBerry Guard sunt bine echipate pentru a atenua riscurile prezentate de această vulnerabilitate și pentru a se apăra împotriva exploatării ulterioare a unui sistem.
Clienții BlackBerry Guard sunt protejați în mod proactiv, deoarece serviciul BlackBerry de detectare și răspuns gestionat (MDR) 24×7 realizează următoarele:
• Monitorizează alertele în timp real
• Aplică politici corective în timp ce descoperă lacune în implementarea politicilor
• Oferă prioritizare în urmărirea amenințărilor
• Aplică cele mai recente informații pentru protecție împotriva amenințărilor care atacă rapid
.
Pe lângă aceste soluții de bază, BlackBerry oferă elemente de reținere a răspunsului la incident. Acest lucru permite izolare și răspuns cu rapiditate în cazul unui incident. De asemenea, BlackBerry oferă și evaluări compromiterilor, astfel încât organizațiile pot fi sigure că nu au fost afectate.
Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații despre soluțiile și serviciile BlackBerry® disponibile în portofoliul ONE-IT.
.
Filosofia BlackBerry: în primul rând, prevenție
La BlackBerry, abordarea securității cibernetice bazate pe inteligență artificială pune accent în primul rând pe prevenire. A pune pe primul loc prevenirea permite organizațiilor să neutralizeze malware-ul înainte ca acesta să poată fi executat. Oprind incipient programele malware, soluțiile BlackBerry ajută organizațiile să-și sporească rezistența.
BlackBerry îi ajută pe clienți să-și minimizeze expunerea la riscul cibernetic, împiedicând compromiterea rețelelor, a angajaților și a dispozitivelor de lucru de către programe malware și amenințări zero-day. Abordarea preventivă începe cu neutralizarea malware-ului înainte de etapa de exploatare a lanțului de distrugere. Pe lângă prevenirea incidentelor de securitate, abordarea BlackBerry reduce complexitatea infrastructurii și simplifică gestionarea securității.
Soluțiile BlackBerry Cyber ​​Suite detectează și previn atacurile cu ajutorul unui motor Cylance® AI de generația a șaptea, antrenat pe un set de date de amenințări care conține miliarde de fișiere malware și inofensive cunoscute. Toată logica de detectare și răspuns este aplicată pe dispozitivul de lucru, oferind protecție pe mai multe niveluri, fără nicio dependență de căutări în cloud sau de conectivitate la internet.
Log4j și BlackBerry Solution Security
Vă invităm pentru orice detalii suplimentare despre BlackBerry® Protect și BlackBerry Solution Security să ne contactați: https://www.one-it.ro/contact

 

Fujitsu LifeBook A3510 – unul dintre cele mai accesibile și productive laptopuri din gama business

Fujitsu Lifebook A3510

Fujitsu LifeBook A3510 este un laptop din gama business care surprinde prin atuurile sale tehnice și, datorită ușurinței de utilizare și prețului competitiv, se află în topul preferințelor utilizatorilor.

În general, produsele din gama business sunt adesea mai scumpe datorită specificațiilor tehnice oferite, în comparație cu laptopurile obișnuite. Însă, nu este și cazul Fujitsu LifeBook A3510. De ce? Pentru că obții performanță la un preț avantajos.

 

One-IT îți oferă laptopuri performante și echipamente IT din gama business și nu numai. Pentru că suntem în sezonul cadourilor, One-IT îți oferă promoții speciale la laptopurile preferate. Descoperă extra discounturile pe care ți le-am pregătit pentru Fujitsu Lifebook A3510, la ofertă de Crăciun!

criza stocuri

 

Fujitsu Lifebook A3510 – Ce îl face deosebit?

Design clasic și imagine extrem de clară

Notebook-ul FUJITSU LIFEBOOK A3510 oferă echilibrul corect al caracteristicilor esențiale de afaceri, oferind un design subțire pentru activitățile zilnice de acasă sau de la birou.

Ecranul său de FullHD cu Anti-glare și cu diagonala de 15,6 inchi oferă o vizionare confortabilă, iar carcasa texturată combină aspectul profesional cu rezistența sporită la zgârieturi.

Performanță puternică pentru activitatea zilnică

În funcție de scopul pentru care îl utilizezi, poți alege între cele 2 modele din această gamă. Fujitsu Lifebook A3510 dispune de 2 opțiuni de procesor: laptop cu procesor Intel Core i3-1005G1 până la 3.4 GHz și laptop cu procesor Intel Core i5-1035G1 până la 3.60 GHz.

În plus, cele 2 modele sunt compatibile cu noul sistem de operare, Windows 11 Home și Windows 11 Professional.

Cu alte cuvinte, este un laptop proiectat pentru a-ți alimenta la maximum productivitatea fiecărei zile de lucru, oricât de solicitantă și de intensă ar fi.

Stocare rapidă și generoasă

Cele 2 modele din gama Fujitsu Lifebook A3510 disponibile la One-IT vin cu o memorie RAM de 8 GB și o capacitate de stocare de 256 GB SSD. Rularea simultană a diferitelor programe de lucru va fi o sarcină ușoară și nu vei avea surprize de blocare atunci când lucrezi intens. Pe laptop. Ai productivitate sporită și performanțe de nivel înalt. Read More »

FlashStation FS2500 – cel mai nou server de stocare Synology pentru afaceri

server de stocare

Synology a lansat FlashStation FS2500, cel mai nou server de stocare all-flash al companiei, conceput pentru a rula aplicațiile IT de afaceri care necesită stocare rapidă și cu latență redusă, inclusiv pentru mașini virtuale și lucrări de post-producție. Află mai jos noutățile acestui echipament de ultimă generație!

Puncte-cheie:

➡️ Performanță ridicată

Gestionează eficient interfața I/O intensivă cu până la 172.552/82.917 IOPS (input/output operations per second) de citire/scriere aleatorie 4K și are o performanță de citire/scriere secvențială de peste 4,700/2,500 MB/s pentru a suporta atât aplicațiile care necesită I/O, cât și transferurile mari de fișiere. Șasiul compact 1U dispune de 12 bay-uri SATA de 2,5 inchi, oferind o capacitate mare și o instalare simplă.

➡️ Stocare de virtualizare flexibilă

Suport certificat pentru VMware® vSphere™, Microsoft® Hyper-V®, Citrix® XenServer™ și OpenStack cu Driver Kubernetes CSI.

➡️ Opțiuni convenabile de rețea

Porturile duble 10GbE și Gigabit Ethernet încorporate oferă o integrare ușoară cu mediile existente. Acestea oferă opțiuni de conectivitate rapidă imediat din cutie, în timp ce suportul NIC 10/25/40GbE îți permite să adăugi lățime de bandă suplimentară prin plăcile de expansiune PCIe 3.0.

FlashStation FS2500 dispune de unități de alimentare redundante și ventilatoare de sistem cuplate cu porturi de rețea care acceptă failover-ul automat pentru a preveni punctele singulare de defecțiune hardware.

➡️ Protecția datelor și a serviciilor

Faci backup pentru datele critice și reduci timpul de recuperare cu protecție a datelor încorporată și instrumente de disponibilitate ridicată.

➡️ Suport pe termen lung

Serverul de stocare este susținut de garanția limitată de 5 ani oferită de Synology.

În calitate de integrator de soluții IT personalizate și partener Synology, One-IT îți pune la dispoziție echipamente și soluții complete de stocare pentru afaceri. Pentru detalii suplimentare sau comenzi, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta: 

work

Read More »

One-IT este partener la Premiile Euroart, un demers de susținere a tinerilor muzicieni

Premiile Euroart

One-IT susține noua generație de muzicieni și se implică activ alături de cei care îi încurajează și le recunosc efortul și talentul artistic. Astfel, One-IT a fost partener în cadrul evenimentului Premiile Euroart, organizat de Fundația Culturală Euroart.

În data de 28 noiembrie 2021 a avut loc „Premiile Euroart”, în care tineri artiști, purtați de armonia instrumentelor, au realizat un concert special pentru public. A fost un eveniment în care performanța, talentul și dedicarea au fost premiate într-un mod aparte. 

În calitate de parteneri, suntem onorați că am fost prezenți la Premiile Euroart. Ne bucurăm că am avut oportunitatea de a susține tinerii artiști, alături de alți oameni care prețuiesc arta și care contribuie în mod direct la pregătirea acestora. Read More »

One-IT te trimite în Egipt prin Sfara Tours

Egipt

Anul 2022 vine cu oferte speciale și mega surprize! Dacă faci una sau mai multe achiziții de minimum 2.000 de lei (TVA inclus) în perioada 25.11.2021-25.01.2022, poți câștiga un sejur all-inclusive de 7 nopți pentru 2 persoane în EGIPT – HURGHADA! 

 

Cu ocazia aniversării a 18 ani de tehnologie în business, îți oferim mai mult decât oferte speciale. One-IT te trimite în Egipt prin Sfara Tours. Află mai jos cum poți intra în cursa câștigării marelui premiu.

Dacă vrei să faci o achiziție de echipamente IT de calitate și la prețuri foarte bune, profită de ofertele noastre actuale.

 

Programul Rabla pentru Electrocasnice

 

* Cauți un produs care nu se regăsește în oferta aceasta? Spune-ne ce îți dorești – completează formularul de solicitare ofertă AICI (link).

Cine poate participa la campanie?

➡️ Clienții business One-IT, precum și firmele sau organizațiile cu rezidență în România.

➡️ Persoanele peste 18 ani împliniți la data începerii campaniei.

 

Condiții de participare și înscriere la extragerea marelui premiu

Marele Premiu constă într-un sejur all-inclusive de 7 nopți pentru 2 persoane, la Hotel Stella di Mare Beach Makadi 5*.

Cei care doresc să intre în cursa pentru câștigarea sejurului all-inclusive în Egipt trebuie:

✅ Să facă una sau mai multe achiziții (unul sau mai multe produse) în valoare de minimum 2000 de lei (inclusiv TVA) pe același bon fiscal/factură fiscală sau pe bonuri fiscale/facturi diferite, în perioada 25.11.2021-25.01.2022.

✅ Să se înscrie online pe adresa http://one-it.ro/Egipt, în care să completeze datele personale obligatorii, în mod corect.

✅ Să păstreze bonul fiscal/factura fiscală (bonurile fiscale/facturile fiscale) în original pentru verificarea veridicității achiziției/achizițiilor.

Consultă în detaliu Regulamentul oficial al campaniei „One-IT te trimite în Egipt”, care este disponibil AICI.

IMPORTANT: În cazul în care un participant dorește să se înscrie de mai multe ori pentru a-și spori șansele de câștig, este necesară achiziția unuia sau mai multor produse în a căror valoare este un multiplu de 2000 de lei, pe facturi/bonuri fiscale diferite și în date diferite (de ex.: pentru două șanse de câștig, participantul trebuie să achiziționeze mai multe produse pe facturi/bonuri fiscale diferite în valoare de minim 4000 de lei).

 

Read More »

    • 1

    • 2

    1/2

    Formular SOLICITARE


    This site is protected by reCAPTCHA and Google Privacy Policy and ToS apply.