Author Archives: One-IT

About One-IT

ONE-IT - Smart technologies, Cyber Security, Cloud, integrated IT solutions for business productivity. Detalii despre noi: echipa One-IT

Competitia iTEC 2013 lansează noi provocări

Competiția IT iTEC 2013 - concurs: Development Embedded, Mobile, Application și RoboTEC    One-IT sprijină inovația în domeniul IT. Aflat la cea de-a 6-a ediție, proiectul iTEC 2013 reușește să ofere un cadru oficial de comunicare centrat pe tematica Tehnologiei Informațiilor (IT) între mediul academic, mediul liceal de specialitate și sectorul privat, ca factori decisivi în formarea viitorilor specialiști în domeniul IT&C.  În data de 11 Aprilie 2013, începând cu ora 14:00, în sala A101 din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității „Politehnica” Timișoara (Bld. Vasile Pârvan, nr. 2) va avea loc deschiderea concursului iTEC (IT Engineering Contest).

One-IT  este partener media al acestui eveniment și se implică activ în susținerea elevilor și a studenților, în consolidarea cunoștințelor tehnice și dezvoltarea profesională a lor.

De asemenea în data de 15 Aprilie 2013, în Sala Mică a Senatului din cadrul Rectoratului Universității „Politehnica” din Read More »

Seminarul cu Allan Pease a fost cel mai mare eveniment de business din Transilvania

27.03.2013, Cluj-Napoca

 >  One-IT, partener local la cel mai important eveniment de business al anului din Transilvania, a facilitat accesul partenerilor si clientilor sai la acest eveniment ce l-a gazduit in premiera pe Allan Pease la Cluj-Napoca. Seminarul lui ”How To Be A People Magnet” a avut loc miercuri 27 martie 2013, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca.

[wpsr_facebook]
Conferinta business Allan Pease Cluj

Allan Pease, supranumit „Mr. Body Language”  i-a incantat pe cei peste 750 de participanti ai evenimentului cu informatii esentiale despre limbajul trupului, care ”reprezinta intre 60 si 80 % din impactul pe care il avem asupra altora. Lucruri ca Read More »

Cum cumperi o baterie de laptop

>     Acum ceva timp am publicat un articol despre cum sa iti intretii bateria de laptop ca sa aiba durata de viata mai mare; dar inevitabil la un moment dat bateria care o aveti in laptop nu o sa se mai incarce deloc.  In mod general bateriile au o durata de viata de 2-3 ani  in functie de cum au fost intretinute aceasta durata este mai mica sau mai mare.

In cazul in carBaterie Laptope trebuie sa achizitionati o baterie laptop noua ar fi bine sa stiti cate ceva si despre parametrii tehnici importanti ai bateriilor:

–  Toate bateriile, inclusiv cele de laptop sunt caracterizate de doi parametri importanti, voltajul si capacitatea. Voltajul reprezinta masura cu care energia este preluata din baterie si se masoara in volti, iar capacitatea reprezinta „rezervorul” de curent al bateriei si se masoara in mAh (miliAmperi/Ora). Cu cat capacitatea este mai mare cu atat laptopul va fi alimentat de baterie o perioda mai indelungata.
>     Daca capacitatea bateriei poate varia si este recomandat sa fie cat mai mare ca sa tina cat mai mult, voltajul este strict si trebuie respectat. In momentul achizitiei unei baterii trebuie sa fiti foarte atent sa aiba acelasi voltaj ca si bateria originala sau valoarea specificata in manual, altfel riscati sa va avariati laptop-ul. In functie de schema de conectare a celulelor in baterie, voltajul nominal al unei baterii Li-ion poate varia intre 7,2V si 14,8V. Read More »

Seminar GRATUIT in Baia Mare: „21 de metode pentru a creste afacerea ta” sustinut de Lorand Soares-Szasz

Poza Seminar Lorand Soares-Szasz

Pe 13 martie 2013, Lorand Soares-Szasz vine la Baia Mare sa ne dezvaluie secretele afacerilor profitabile. Seminarul „21 de metode pentru a creste afacerea ta” o sa aiba loc la Best Western Eurohotel, in cadrul a doua sesiuni identice, intre orele 10:00 – 13:00, respectiv 17:00 – 20:00.
Un element esential in progresul oricarei companii este dezvoltarea personala si profesionala, atat a managerilor, cat si a angajatilor. Astfel, One IT si Publicom continua sa se implice in dezvoltarea mediului de afaceri local, implicandu-se in organizarea si sustinerea seminariilor tematice de afaceri.
Read More »

Primavara incepe cu Toshiba ! – Castiga un Televizor pe zi !

Cumpără un laptop Toshiba până în 18 martie 2013 şi poţi câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre cele 31 de televizoare LED cu diagonala 32″ Toshiba 32BL502 !  Astfel, vei putea privi serialul preferat în timp ce verifici sau trimiți ultimele email-uri din zi.
>        Laptop-urile Toshiba au încorporate exact caracteristicile de care aveţi nevoie, de dimineaţa până seara. Când cumpărați un laptop Toshiba, puteţi fi siguri că beneficiaţi de valoare şi calitate excepţionale de la o marcă de încredere.

Castiga un Televizor Toshiba pe zi!  - Promotii laptop

Mai mult decât atât, la fiecare laptop Toshiba achiziționat în perioada campaniei vei primi un cadou din partea noastră, fără tragere la sorți:

>> pentru laptopurile din seria C – cadou trusă beauty Estee Lauder
>> pentru laptopurile din seriile L și P – cadou un aparat foto Nikon S2600
>> pentru laptopurile din seriile U și Z – cadou un aparat foto Nikon L310.

A fi proprietarul unui Toshiba înseamnă a beneficia de experienţa unei companii care fabrică laptopuri de peste 25 de ani.

Te invităm să îți înregistrezi chiar acum noul laptop ca să poți participa la tragerea la sorți și să devii parte din clubul celor care apreciază cele mai înalte standarde tehnologice: Club Toshiba!

Vezi promoțiile la LAPTOP TOSHIBA

*promoțiile cu cadouri sunt disponibile la toată gama, excepție produsele care beneficiează de alte cadouri gen mouse, geanta, etc

Cateva exemple promotii:
>> Laptop Toshiba Satellite C855-1LW (cadou Mouse Wireless) – pret cu reducere de 190 LEI
>> Laptop Toshiba Satellite C850-176 (cadou Mouse Wireless) – pret cu reducere de 130 lei
>> Laptop Toshiba Satellite L855-12R (cadou aparat foto Nikon) – pret cu reducere de 100 lei

Inregistrari si regulament:  Primavara incepe cu Toshiba

Spot Video al promotiei Toshiba:

Se da startul LigaAC LABS

În data de 26 februarie 2013, începând cu ora 16:00, în amfiteatrul D1 din cadrul facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica „Timișoara” va avea loc deschiderea proiectului LigaAC LABS.LigaAC - proiect studenţesc  IT&C

Fiind cel mai important eveniment IT&C dedicat studenților, LigaAC LABS reunește anual companii de renume precum ACI, Atos, Autolive, Auximus, Celestica, Cmed, Continental, Hella, Codebeat, Microsoft, Movidius, Open, SoftBuild. Astfel proiectul crează o conexiune între mediul academic și privat care are scopul de a modela abilitățile practice ale studenților și de a pune în aplicare cunoștiințele dobândite în cadrul facultății.

Astfel, pe parcursul unui semestru, companiile partenere susțin laboratoare pentru studenții care au trecut de procesul de selecție. Participanții au ocazia de a se confrunta cu ultimele tehnologii și probleme apărute pe piață și învață să se descurce în diverse împrejurări tehnice. În urma activităților din cadrul laboratoarelor, studenții dobândesc experiență și astfel își dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor teoretice.

Compania One-IT  este partener media al evenimentului și se implică activ în susținerea studenților, în consolidarea cunoștințelor tehnice și dezvoltarea profesională a lor.
Read More »

One-IT te invita la conferinta de comunicare cu Allan Pease in Cluj-Napoca

Allan Pease cunoscut ca si Mr Body Language vine in Cluj !

>    Miercuri, 27 martie 2013, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, va avea loc o întâlnire specială cu Allan Pease, sub forma unuia din cele mai renumite şi apreciate seminarii ale lui: ”How To Be A People Magnet”.

One IT, deşi este o companie care are ca şi domeniu de activitate dezvoltarea pieţei IT şi aducerea celor mai noi tehnologii la nivel local, aceasta se implică şi în dezvoltarea personală, oferind o reducere de 20% partenerilor si clienţilor săi, care se pot inscrie pe formularul de inscriere cu un cod special: ONTIU. Companiile One-IT si Publicom sunt parteneri locali al acestui eveniment.

Participand la acest seminar, o sa ai ocazia să afli toate secretele pentru care, oameni de succes din toată lumea plătesc zeci de mii de euro, iar când te înscrii la acest eveniment nu vei cumpăra un seminar, ci o viaţă mai bună, relaţii frumoase cu cei dragi, clienţi mai mulţi, o viaţă de succes. Este probabil cea mai bună investiţie din 2013.

Allan Pease in Cluj-Napoca

Read More »