Start-up Nation 2020 – ediția a III-a aprobată cu modificări substanțiale!

După o așteptare destul de mare, în 27 mai 2020, Camera Deputaților a dat vot final legii privind ediția a treia a programului de succes Start Up Nation!
Programul a primit votul final, iar modificările adoptate sunt legate de schimbarea unor punctaje și de favorizarea afacerilor inovatoare, printre altele. Ministrul economiei a declarat că ediția 2020 a programului va avea loc probabil începând din a doua parte a lunii iunie, însă nu este transmis nici un calendar cert la acest moment.
Legea votată vizează modificarea criteriilor privind evaluarea on-line a planului de afaceri (grilei de punctaj) și a criteriilor de eligibilitate:
- Acordarea unui punctaj diferit în funcție de codul CAEN, având in vedere valoarea adăugată diferită a diverselor activități economice;
Mai exact, două afaceri diferite nu o sa mai aibă același punctaj; propunerea cuprinde o anexă nouă, în care sunt listate codurile CAEN aferente activităților care sunt eligibile la finanțare și punctajele alocate – maxim 20 puncte; - Introducerea criteriului de departajare privind inovarea; Firma care depune cererea de rambursare va trebui să prezinte un contract de furnizare produse către o întreprindere mare sau un document emis de o universitate cu privire la efectuarea unor studii de cercetare/dezvoltare/inovare efectuate de beneficiar; de asemenea, dovada folosirii unui brevet de invenție înregistrat este menționată aici – maxim 20 puncte;
- Cofinanțare prin introducerea criteriului de departajare privitor la aportul la capitalul social subscris și vărsat al societății aplicante; va fi acordat pentru un capital vărsat de 6.000 de lei 15 puncte și pentru unul de 4.000 de lei 5 puncte ;
- Prima afacere – acordarea unui punctaj diferit pe criterii aferente asociaților/acționarilor; Se acorda punctaj mai mare la cei care nu au mai fost asociați într-o altă societate – 10 puncte;
- Criterii cu privire la digitalizarea afacerii; va fi acordat un punctaj mai mare dacă se poate dovedi ca se implementează tehnologii care digitalizează afacerea;
- Criteriul verde – acordarea unui punctaj diferit in funcție de performanțele energetice ale echipamentelor sau soluțiilor tehnologice folosite.
- Criteriile de eligibilitate se modifica in sensul interzicerii cesiunii părților sociale până la 49%, cu excepția cazurilor în care aceasta se face în baza Legii Business Angel sau a finanțărilor participative.

Reluarea activității unei companii este strâns legată de măsurile care se implementează pentru a-i proteja pe angajați și pe cei care intră în unitate. Un prim pas (vital) îl reprezintă monitorizarea
Camera termografică Mobotix este o soluție compactă pentru măsurarea temperaturii corpului uman, cu inteligență artificială integrată și funcții multiple. Aceasta poate fi implementată în cadrul companiilor, pentru protejarea activității acestora, prin măsurarea temperaturii angajaților și reducerea riscului de răspândire a noului coronavirus.
Schimbarea modului de lucru, a activităților și preocupărilor zilnice, a dus la creșterea exponențială a nevoii de streaming online. Pentru a avea o experiență virtuală cât mai aproape de cea reală, autentică (clădiri de birouri, instituții de învățământ, săli de evenimente, biserici etc.),
Național, 14 aprilie 2020 Catalyst Solutions anunță desfășurarea în mediul online a ediției din acest an a celei mai mari expo-conferințe din România, DevTalks. Noua experiență,
Învățământul online este o provocare atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți. În acest context, venim în sprijinul comunității locale prin oferirea, în mod gratuit,
