PREDAREA DE ACASĂ – sfaturi IT care sporesc siguranța și eficiența online

5/5 - (1 vote)

Predarea de acasă

În contextul limitării răspândirii noului coronavirus, profesori din întreaga lume sunt nevoiți să pună în practică o nouă metodă de predare: predarea online. Deoarece nu se știe cât timp va dura situația în care se află omenirea, predarea de acasă poate deveni o parte din „noul normal”, când începe școala din toamnă.

Odată cu munca de acasă vin și câteva pericole în plus, deoarece pe lângă faptul că profesorii au o audiență pe care trebuie să o învețe, aceștia lucrează și cu date sensibile despre elevi/studenți. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că învățarea elevilor și colaborarea între colegi sunt două lucruri diferite.

Mai jos sunt câteva puncte specifice pentru munca de acasă:

1. Pregătește-ți casa pentru apeluri video

După cum deja știi, sunt elevi care observă totul, chiar dacă nu are legătură cu lecția predată. Pentru a limita distragerea de la subiect, poți face următoarele lucruri:

  • Privește locul de unde predai lecțiile online, iar dacă sunt anumite obiecte ce pot distrage atenția, îndepărtează-le. De asemenea, poți să pregătești un decor plăcut acolo unde are loc apelul video cu elevii. Unele softuri dispun de fundaluri virtuale din care poți alege, dacă preferi să nu se vadă împrejurimile.
  • Asigură-te că toți cei din casă știu când să nu te deranjeze. Ideal ar fi să ții lecțiile online într-o cameră separată, cu un semn de avertizare pe ușă atunci când lucrezi, pentru ca cei din jur să își dea seama când nu trebuie să intre în cameră.

2. Optimizează-ți lecțiile

Predarea de acasă este diferită de predarea la clasă. Poți folosi câteva lucruri în avantajul tău atunci când lucrezi de acasă:

  • Poți să postezi sau să încarci lecția pregătită sau doar o parte din aceasta. După ce a fost consultată, o poți discuta cu elevii. Acest lucru reduce stresul  unei „discuții live” si este mai avantajos și pentru conexiunea la internet deoarece folosește mai puțină lățime de bandă decât o conferință video.
  • Nu exagera în pregătirea lecțiilor. Elevii învață mai bine când iau parte la discuții și sunt implicați acel subiect.
  • Cursuri virtuale, pauze virtuale. Se poate uita cu ușurință faptul că elevii au nevoie de o pauză și în timpul orelor online, la fel cum au nevoie de pauză la cursurile de la școală. Însă, permițând deplasarea din fața calculatorului se vor crea anumite întreruperi și se va lungi timpul de revenire la lecție. O alternativă poate și arătarea unor videouri amuzante sau poți discuta o altă temă relaxantă în timpul pauzei virtuale.

3. Ajustează-ți tehnicile de predare în funcție de circumstanțe

Stabilește cele mai importante obiective de învățare, deoarece este posibil să nu atingi toate obiectivele pe care le-ai fi atins prin predarea la clasă. Străduiește-te să îndeplinești cel puțin cele stabilite, iar ceea ce reușești să realizezi în plus, consideră-le ca pe un bonus.

Atunci când predai de acasă, e mai complicat să acorzi o atenție deosebită celor care rămân în urmă. Contactul direct cu elevii este un factor important în a-ți da seama de cei care nu reușesc să țină pasul cu ceilalți. De asemenea, este dificil să ai răbdare în loc să le spui răspunsul, mai ales atunci când și alți 20 de elevi au nevoie de ajutorul tău. Încurajează-i pe cei care depun efort să țină pasul cu lecțiile și acordă-le timp pentru a reuși să ajungă la răspunsuri.

4. Predarea de acasă: tehnologia

Este foarte probabil să fii nevoit să lucrezi cu ceea ce ți se dă. Înainte de a începe lecțiile online, este recomandat să te familiarizezi cu echipamentele IT și cu programele dedicate de predare. În acest fel, îți va fi mai ușor să profiți de lucrurile de care tehnologia ți le oferă.

5. Confidențialitate și conformitate în predarea de acasă

Este dificil să dai anumite reguli generale, mai ales atunci când vine vorba de alinierea la toate regulile de confidențialitate și conformitate. În unele țări, ar fi împotriva reglementărilor de confidențialitate dacă elevii își pot auzi colegii de curs într-o videoconferință, chiar dacă pun o întrebare legată de lecția predată online. Asigură-te că ești la curent cu regulile și reglementările locale, astfel încât să nu ai surprize neplăcute în acest sens.

6. Gestionează datele și accesul la date cu mare atenție

Principul obiectiv este evitarea accesului la informații confidențiale. Iată câteva recomandări pentru asigurarea securității în timp ce lucrezi de acasă:

  • Dacă trebuie să ieși din casă, asigură-te că dispozitivele de pe care lucrezi sunt inaccesibile.
  • Dacă locuiești cu alte persoane sau cu copii, asigură-te că îți „blochezi” computerul atunci când nu îl folosești.
  • Dacă nu îți poți rezerva un spațiu de lucru dedicat, strânge toate dispozitivele de lucru și pune-le într-un loc sigur, după ce ai terminat ce aveai de făcut.
  • Accesul pe desktopul computerului ar trebui să fie cel puțin protejat de parolă, iar parola trebuie să fie una puternică. În situația în care acesta este furat, o parolă puternică îl va împiedica pe hoț să acceseze cu ușurință informațiile școlare.
  • Criptarea este încă o modalitate de protejare a informațiilor de pe computerele furate sau compromise. Verifică dacă criptarea datelor este activă. Întreabă departamentul de IT dacă este activ pe computerul tău de lucru și dacă este necesară.
  • Atunci când conectezi computerul de lucru la rețeaua de acasă, asigură-te că nu îl faci vizibil pentru alte computere din rețea. Dacă trebuie să-l adaugi la HomeGroup, dezactivează opțiunea de partajare a fișierelor.
  • Securizează rețeaua Wi-Fi de acasă și setările de pe router cu o parolă puternică. Nu uita să modifici parola implicită a acestuia.

7. Securitatea și predarea de acasă

Fie că folosești computerul personal sau pe cel primit de la unitatea de învățământ, asigură-te că datele sunt în siguranță. Este un element esențial pentru că vei stoca informații personale despre elevii tăi pe un sistem conectat la rețeaua de acasă sau chiar pe computerul personal.

Și nu în ultimul rând, familiarizează-te cu setările de securitate ale softului pe care îl vei utiliza în predarea online. Aici ai un ghid pentru aplicația Zoom cu anumite recomandări importante, care te ajută să te ferești de criminalii cibernetici și care îți pot fi de folos și pentru alte softuri asemănătoare.

Știm că predarea online este un lucru nou, însă atunci când ești informat și cunoști câteva elemente esențiale în utilizarea tehnologiei, vei reuși să te concentrezi mai bine pe munca extrem de importantă pe care o faci: predarea online.

 

Sursa articolului: https://blog.malwarebytes.com/how-tos-2/2020/06/teaching-from-home-might-become-part-of-every-teachers-job-description/

 

Pentru cei care doresc să implementeze câteva soluții gratuite de lucru remote, accesați acest articol dedicat. Aici veți putea găsi și câteva sugestii legate de munca la distanță în contextul actual.

Etichete:

Leave a Reply