Atacurile ransomware: pericolele din online și soluțiile potrivite pentru companii

5/5 - (1 vote)

ransomwareUtilizarea fără precedent a tehnologiei și a serviciilor online a dus la o creștere drastică a amenințărilor cibernetice, în special al atacurilor de tip ransomware. Iar munca la distanță și mutarea multor activități de business în online cresc riscurile unor atacuri informatice fără precedent. Află mai jos cât de mare este pericolul atacurilor ransomware și cum îți poți proteja datele companiei de acestea.

Ce este un „ransomware”?

Una dintre cele mai semnificative amenințări cu care se confruntă businessurile și utilizatorii în ziua de azi este atacul de tip ransomware. Acesta este acel tip de software rău-intenționat, care prin diferite metode obține accesul la sisteme informatice sau date, pe care le blochează, solicitând victimelor o răscumpărare în schimbul redării accesului și a informațiilor furate.

ℹ️ Cercetătorii Bitdefender au constatat că de la începutul pandemiei, numărul atacurilor cu amenințări informatice de tip ransowmare a crescut de aproape 6 ori de la începutul pandemiei.

Iar odată cu creșterea numărului de utilizatori în mediul virtual, atacurile devin din ce în ce mai sofisticate, mai dificil de prevenit și mai dăunătoare.

În ultimii ani, companii de toate tipurile, inclusiv companii cu renume mondial, au fost ținta acestor atacuri. În general, hackerii le vizează pe cele care consideră ei că vor fi dornice să plătească răscumpărarea și să își recupereze datele cât mai rapid.

De obicei, aceste atacuri cibernetice se realizează prin:

Descărcarea ransomware-ului deghizat ca atașament de e-mail, prin descărcarea de softuri sau atașamente de pe aplicații, site-uri suspecte/infectate;

Exploatarea unei lacune în securitatea dispozitivelor sau sistemelor informatice.

Majoritatea experților sunt împotriva plății unor răscumpărări, deoarece acestea îi încurajează pe hackeri să își aleagă și alte ținte, dar și pentru că nu ai nicio garanție că odată plătite, ți se vor returna fișierele blocate.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, recomandăm:

➡ Păstrarea de copii ale datelor importante ale companiei și efectuarea periodică a unui backup de date;

➡ Instalarea unui antivirus de top cu protecție ransomware;

➡ Actualizarea la zi a antivirusului și a tuturor programelor vitale pentru firmă;

➡ Informarea și educarea angajaților cu privire la bunele practici în navigarea online și lucrul cu informațiile sensibile ale companiei, pentru a se evita accesarea de linkuri sau fișiere suspecte.

Tipuri de ransomware și cum le identifici

Termenul „ransomware” acoperă o mulțime de tipuri de malware (softuri malițioase) diferite. Ceea ce au în comun este amenințarea ștergerii sau reținerii datelor în încercarea de a forța o răscumpărare.

Iată cele patru tipuri de ransomware care sunt cele mai utilizate de hackeri:

Crypto-ransomware – programul care criptează datele și cere o răscumpărare pentru decriptarea acestora. Una dintre cele mai bune modalități de a recunoaște acest tip de ransomware este atunci când fișierele, documentele, pozele sau videoclipurile nu pot fi citite, fiind criptate. Acesta poate fi livrat și prin kituri de exploatare, care sunt seturi de unelte (tools) plantate de atacatori pe diverse site-uri.

Locker Ransomware – acesta acționează asemănător celui de tip crypto, dar blpchează în totalitate dispozitivul infectat, nu doar anumite fișiere. Îți poți da seama că ești victima acestui ransomware, dacă nu te poți conecta la dispozitiv sau nu îl poți utiliza pentru sarcini de bază fără să îți apară pe ecran un mesaj de răscumpărare amenințător.

Scareware – restricționează accesul la PC și la date (la fel ca Locker Ransomware), însă abordează o altă tactică pentru a le putea recupera. Acest tip de virus păcălește victima prin afișarea unor mesaje false, de avertizare, cu privire la anumite probleme sau apare o fereastră care „scanează” PC-ul și oferă „soluția” la un preț mare. Accesul va fi permis doar după ce va rula, contra cost, un anumit software.

Doxware – este cea mai periculos tip de ransomware atât pentru utilizatori, cât și pentru firme deoarece nu doar șterge sau restricționează accesul la date, ci și amenință cu publicarea lor, dacă răscumpărarea cerută nu este plătită.

Fii inteligent și previne ransomware-ul din start

Una dintre cele mai bune modalități prin care poți preveni atacurile ransomware este construirea unei securități IT avansate, care nu permite acestora să aibă acces la sistemul informatic al companiei sau al utilizatorilor. De asemenea, în cazul în care se produce totuși un atac ransomware, dacă ai implementată o soluție de securitate de ultimă generație, atacurile pot fi oprite din timp, fără a produce pagube.

Protejează-ți afacerea împotriva celor mai avansate amenințări cibernetice!

 

mentenanța IT

Leave a Reply