One-IT este partener la Premiile Euroart, un demers de susținere a tinerilor muzicieni
One-IT susține noua generație de muzicieni și se implică activ alături de cei care îi încurajează și le recunosc efortul și talentul artistic. Astfel, One-IT a fost partener în cadrul evenimentului Premiile Euroart, organizat de Fundația Culturală Euroart.
În data de 28 noiembrie 2021 a avut loc „Premiile Euroart”, în care tineri artiști, purtați de armonia instrumentelor, au realizat un concert special pentru public. A fost un eveniment în care performanța, talentul și dedicarea au fost premiate într-un mod aparte.
În calitate de parteneri, suntem onorați că am fost prezenți la Premiile Euroart. Ne bucurăm că am avut oportunitatea de a susține tinerii artiști, alături de alți oameni care prețuiesc arta și care contribuie în mod direct la pregătirea acestora.
Mulțumim Fundația Culturală Euroart pentru acest demers și pentru încurajarea generației următoare de muzicieni.
Suntem mândri de acești tineri care și-au dedicat timpul și și-au expus talentul artistic cu disciplină și consecvență pentru a ne (în)cânta prin muzică. Acesta este un câștig neprețios pentru viitorul vieții muzicale românești.
- Ghid esențial pentru securizarea contului de e-mail (utilizatori și companii) - 27 septembrie 2023
- Indicatori digitali (conform DESI) ce trebuie îndepliniți în programele Digitalizare IMM prin ADR Centru, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est - 19 septembrie 2023
- 9 SFATURI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A INFRASTRUCTURII IT DE DATE ÎN FIRMA TA - 7 septembrie 2023