Sfaturi utile pentru a-ți păstra în siguranță gadgeturile IT

5/5 - (1 vote)

Pe durata deplasarilor si calatoriilor in tara sau strainatate, terminalele mobile se conecteaza frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute sau pot deveni victimele criptarii de catre temutii virusi ransomware.

Specialiștii în securitate ai Bitdefender au elaborat o listă de recomandări pentru protecția dispozitivelor mobile și a datelor stocate pe ele în vacanță. Pe durata călătoriilor în țară sau străinătate, terminalele mobile se conectează frecvent la hotspot-uri wireless nesecurizate, pot fi pierdute, furate  sau pot deveni victimele criptării de către temuții viruși ransomware.

Sfaturi utile pentru a-ți păstra în siguranță gadgeturile

Iată câteva sfaturi de securitate de care utilizatorii trebuie să țină cont:

1.     Păstrați o copie a datelor.

Virușii ransomware fac din ce în ce mai multe victime, prin blocarea dispozitivelor mobile și a conținutului acestora și solicitarea unei răscumpărări pentru deblocarea terminalelor. Ransomware se instalează mai ales prin drive-by download, deci fără ca utilizatorul să descarce cu intenție vreun fișier, așadar evitați pe cât posibil navigarea pe pagini cu conținut malițios. Nu dați click pe linkuri care pot părea suspecte și instalați o soluție antivirus ca să vă alerteze despre eventualele site-uri nesigure. Nu uitați să vă asigurați datele prin back up, fie online sau pe un dispozitiv fizic, pentru a vă feri de probleme în caz de variații ale alimentării cu energie electrică sau alte eventuale accidente.  O alternativă fiabilă este și backup-ul în cloud, având avantajul unei siguranțe maxime și a accesării datelor de la distanță.

2.     Fiți atenți la aplicațiile pentru mobil.

Dacă folosiți aplicații pentru a facilita găsirea hotelurilor, restaurantelor, muzeelor sau pentru a lua un taxi într-o zonă mai puțin cunoscută, instalați aplicații numai din surse de încredere. Altfel, aplicațiile piratate pot să vă transmită contactele din agenda telefonului, pot să vă identifice poziția folosind serviciile de localizare sau să colecteze fotografii și alte date cu conținut sensibil.

3.     Conectați-vă numai la hotspoturi Wi-Fi sigure.

Locurile care oferă servicii de internet wireless în mod gratuit sunt cel mai adesea cadrul ideal pentru distribuirea de viruși, dat fiind că nu sunt protejate prin intermediul unei parole și oricine le poate accesa. Într-un spațiu public, persoana de alături poate să intercepteze ușor traficul de pe dispozitivul folosit de către dvs. și poate colecta informațiile personale, precum conturile și parolele folosite la plăți online.

4.     Folosiți un browser sigur când efectuați tranzacții în locuri publice.

Dacă trebuie să transferați bani prin Wi-Fi, alegeți o variantă sigură. Soluții precum Bitdefender Safepay™ protejează rețeaua de accesul neautorizat și se asigură că datele ajung în deplină siguranță la destinația dorită. Este recomandat să opriți setări precum Bluetooth sau conexiunea Wi-Fi atunci când nu le folosiți.

5.     Protejați terminalul mobil cu parolă.

Restricționarea accesului la conținutul telefonului sau al tabletei de către alte persoane – fotografii private, agenda de contacte sau mesaje text – reprezintă o măsură de siguranță simplă. Blocați ecranul gadgetului cu un cod PIN sau o parolă. Folosiți soluții de securitate anti-furt cu capacitate de urmărire și securizați informațiile esențiale prin criptare. Datele se pot securiza, utilizând software specializat, dacă dispozitivul o permite, sau soluțiile deja existente pe terminal. Astfel de soluții de securitate sunt disponibile și pentru PC.

6.     Nu accesați link-uri și nu deschideți fișierele atașate provenite de la adrese de e-mail necunoscute.

E-mail-urile accesate pe mobil pot fi contaminate cu linkuri infectate și fișiere atașate care să conțină malware, la fel ca în cazul laptop-urilor sau desktop-urilor. Ransomware și alte tipuri de conținut malware sunt răspândite mai ales prin mecanisme de acest fel, de aceea evitați să dați click pe linkuri cu caracter dubios sau să descărcați fișiere atașate provenite de la expeditori necunoscuți.

7.     Fiți discreți în legătură cu dezvăluirea locului în care vă aflați.

Partajarea fotografiilor pe rețelele de socializare este o practică frecventă pe durata vacanțelor, însă postarea acestora având setările GPS activate va dezvălui și poziționarea dvs. geografică. Dezactivați tehnologia GPS înainte de a face poze cu smartphone-ul, dacă plănuiți să le publicați online, pentru a evita să fiți localizați.

 

Vezi mai multe sfaturi IT pe:  link Sfaturi IT

 

Articol sursa:  http://www.bitdefender.ro/news/sfaturi-utile-pentru-a-ti-pastra-in-siguranta-gadgeturile-in-vacanta-3056.html

Etichete: , , , , ,

Leave a Reply