XGEN Conference, un eveniment dedicat studenților care își transpun pasiunea în proiecte mărețe de viitor

5/5 - (1 vote)

XGEN Conference

În perioada 10-13 mai, în Baia Mare, va avea loc XGEN Conference, un eveniment dedicat studenților care doresc să-și dezvolte abilitățile de leadership, cunoștințele academice, comunicarea în rețea și celor care doresc să dezvolte un proiect propriu inovator.

Evenimentul este organizat de XGEN Group împreună cu partenerii oficiali. One IT, în calitate de partener Xgen Conference, susține acest demers și promovează tinerii studenți care au inițiativă, idei ingenioase și inovatoare, și pasiunea de a le pune în practică.

Organizatorii XGEN Group reprezintă un grup de profesori și studenți, care doresc să faciliteze prin diferite mijloace o viață mai bună noii generații. XGEN Conference este organizată cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca și partenerilor oficiali.

XGEN Conference are scopul de a-i pregăti pe studenți pentru o carieră de succes. În cadrul evenimentul vor avea loc prezentări și expoziții ale unor proiecte vizionare din domeniul IT. Conferința va organiza două mari concursuri: XGEN Hacks, un hackathon, o competiție în care programatorii IT cu câte o echipă formată, și alți dezvoltatori de software, inclusiv grafic designeri, designeri de interfață, manageri de proiect și alții, colaborează intens în cadrul unor proiecte de software. De asemenea, se va desfășura XGEN R&D, la care vor participa studenți care își vor prezenta lucrări de cercetare, care vor fi jurizați în cadrul concursului.

XGEN Hacks promovează crearea unor software-uri ușor de utilizat. Va avea o subiect precis, pe baza unei teme care va fi aflată la începutul competiției. La final, se vor anunța 6 câștigători (3 la secțiunea Hackathon și 3 la secțiunea R&D), acordându-se premii în valoare totală de 30.000 de lei.

În cadrul evenimentului vor fi invitați ca speakeri, nume cunoscute precum:  Victor Hernest – Studio Manager la Softvision, Răzvan Costea-Bărluțiu – Senior VP Engineering  la Laitek Inc, Vlad Șuteu – Managing Partner la SprintPoint Innovation Studio, Corneliu Bălănean – CEO SmartProtection.ro, Sebastian Cochinescu – Tech entrepreneur, Cosmin Sabo – XGEN Coordinator, Mihai Țăranu (Zmenta) – Digital devourer, Prof. Univ. Dr. Petrica Pop Sitar – Vice-Rector Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informații despre XGEN Conference, vizitează pagina oficială https://www.xgenconference.ro/.  Aici poți afla informații despre eveniment, program și cum poți participa sau concura.

Alătură-te oamenilor pasionați de cunoaștere și inovare!

Leave a Reply