One-IT susține importanța reciclării

Compania One-IT privește către viitor, dar, în același timp, este atentă la mediul înconjurător.

Conștientizăm, susținem importanța reciclării și credem că acest proces trebuie să facă parte din educația următoarelor generații.

Cu acest obiectiv, Paul Maloș, reprezentantul One-IT, a susținut în fața elevilor clasei a II-a de la  Școala nr. 4 “Avram Iancu” o prezentare educațională și dinamică despre reciclare pe parcursul zilei de ieri, 18 mai. Prezentarea a fost validată și de experiența a două doamne de la Garda Națională de Mediu. Dânsele au avut grijă ca prezentarea să fie pe deplin înțeleasă de copii. Read More »

Avantajele noilor Smart TV de la Toshiba – seria TL

Smart TV Toshiba TL

Smart TV Toshiba TL

Multi dintre noi ne amintim trecerea de la televizoarele clasice, la cele cu ecran plat – ceea  ce am considerat atunci ca fiind un mare progres, a fost dat uitarii, cand, mai tarziu, a fost implementata tehnologia LED  si LCD.  Aceste televizoare, inca populare si extrem de raspandite, incep sa fie detronate de noile Smart TV. Aceste dispozitive inteligente reusesc sa faca vizionarea 3D parte obisnuita a vietii noastre, scotand-o din contextul cinematografelor.  Calitatea de redare (chiar in format 2D) este incredibila, gratie tehnologiei HD, iar datorita gamei de tehnologii Smart TV, conectarea la internet si accesarea a numeroase canale de divertisment e la indemana oricui. Descopera aici gama de Smart TV Toshiba si compara produsele care ti se potrivesc !

 

Incercand insa sa intelegem care sunt exact modurile in care un astfel de smart tv ne poate usura viata si imbunatati modul in care ne petrecem timpul liber, ne putem lovi de o serie de descrieri si specificatii tehnice pe care sa nu le intelegem. In acest articol vom incerca sa abordam si sa explicam cateva dintre cele mai importante astfel de  elemente definitorii (dotari).
Vom lua in continuare cateva dotari specifice seriei TL de la Toshiba (este posibil ca unele functii sa lipseasca modelelor anterioare).

  Read More »