Author Archives: Mariana

About Mariana

ONE-IT - Smart technologies, Cyber Security, Cloud, integrated IT solutions for business productivity. Detalii despre noi: echipa One-IT

One IT şi Kiss Fm dăruiesc un mărţişor !

One IT este partener local în “Spirala Mărţişoarelor” organizată de KISS FM!

Luni, 1 Martie – One IT şi Kiss Fm au oferit sutelor de doamne şi domnişoare pe care le-au întâlnit, câte un strop de primăvară!
Doamnele şi domnişoarele care şi-au făcut drum prin centrul oraşului Baia Mare în ziua de 1 Martie, au fost întâmpinate cu flori, mărţişoare şi multe zâmbete calde din partea echipei One IT şi Kiss FM.

“Fiind o zi atât de importantă, am considerat că este o bună ocazie să le aducem doamnelor câte un stop de primăvară în suflet, un mărtiţor şi o floare cu prilejul zilei de 1 martie. În acest fel le arătăm că ne pasă de ele, le mulţumim pentru că există şi le apreciem pentru toate rolurile pe care le îndeplinesc, cu atâta responsabilitate, într-o zi”, a declarat Nicolae Onţiu, General Managerul companiei One IT.
Această acţiune organizată la început de primăvară face parte dintr-o amplă campanie adresată doamnelor şi domnişoarelor, la finalul căreia, prin tragere la sorţi, toate femeile din întreaga ţară înscrise în “Spirala Mărţişoarelor” au şansa de a câştiga o excursie oferită de KISS FM.   Pe plan local doamnele şi domnişoarele din Baia Mare care s-au înscris în “Spirala Mărtişoarelor” au o şansă în plus de a câştiga premii IT oferite de către compania One IT – partener local Kiss FM.
Read More »

Kiss Fm şi One IT dăruiesc un mărţişor !

Câştigă o garderobă de 1000 Euro pe zi!

One-IT te invită la POLUS CENTER in perioada 01 Martie – 08 Martie 2010
Cumpără orice produs IT de la noi şi poţi câştiga o garderobă de 1000 euro pe zi!

Odată cu venirea Mărţişorului  şi a primăverii Polus Center ţi-a pregatit:

Loteria “Flori în haine noi” 

 – în perioada 1-8 martie, cumpără de minim 70 lei din orice magazin din Polus Center (inclusiv din magazinul nostru One-IT ) şi poţi câştiga una dintre cele 8 garderobe în valoare de 1000 de euro fiecare. În fiecare dimineaţă se va desemna un câştigător prin tragere la sorţi.

Dacă ţi-am stârnit interesul, atunci asigură-te că în perioada 1 martie ora 08:00 AM – 8 martie, ora 10.00 PM, păstrezi factura sau bonul de casă în valoare de minim 70 LEI de la  One-IT (sau orice magazin din incinta Polus), completezi talonul de concurs şi îl depui în urna special amenajată. În fiecare dimineaţă din perioada mai sus menţionată, la ora 09:00 AM, va avea loc câte o extragere prin care va fi desemnat câştigătorul garderobei din ziua precedentă.

Reînnoieşte-ţi garderoba de primăvară la Polus Center !

Descarca Regulamentul Loteriei “Flori în haine noi”

Laptopurile Toshiba – 25 de ani de inovaţie şi experienţă

.
Toshiba a creat în anul 1985  primul laptop din lume având designul şi conceptul unui laptop pe care îl regasim şi în zilele noastre.  Modelul creat atunci este T1100 şi avea următoarele specificaţii inovative :

                                                         – forma de clamshell,
                                                         – ecran  rabatibil,
                                                         – baterie încorporată,
                                                         – greutate maximă de 4.1 kg (greutate foarte mult redusă pentru perioada respectivă  având în vedere faptul că toate încercările de a crea un laptop portabil a concurenţilor,  aveau aproximativ 10 kg şi nu aveau baterie cu autonomie proprie).

De atunci şi până în ziua de azi Toshiba a continuat cercetările la cel mai înalt nivel, iar rezulatele nu au întârziat să apară. 
Read More »

Promotiile One-IT in luna indragostitilor

.
Magazinele One IT  au pregatit multe oferte pentru fiecare buzunar. De la laptopuri mici si colorate la laptopuri foarte performante, speciale pentru business sau special pentru jocuri, toate le gasesti in magazinele specializate One IT.

Cateva exemple din promotii:

–  Notebook Toshiba Satellite L300-1BA, Intel Dual Core T3200 2.00Ghz, 2GB RAM, HDD 250GB, 15.4” TFT, DVD-RW, Windows Vista Business + XP Profesional + Upgrade gratuit Windows 7 – 1979 lei
–  Netbook Toshiba NB200-10P, Intel Atom 1.6, 1GB RAM, 160GB HDD, 10,1 inch TFT, 6 cells batery, XP Home – 1299 lei
HP Mini 1160EA Intel Atom N270, 10.1 TFT, 1GB DDR2, 250 GB, Windows 7 Starter, culoare: Pink Chic – 1599 lei
GPS Navon N470, 4.3inch, Full Europe – 699 lei
Windows 7 Home Premium OEM – 429 lei
Router Wireless D-LINK DIR-300 – 129 lei
Digital Photo Frame 1.1” Pink (in forma de inimoara roz)– 49 lei
Chat pack CANYON (casti + webcam + microfon) CNR-CP5 – 79 lei

Ca si noutate absoluta, One-IT  a adus mult asteptatul Toshiba Qosmio X500 – un notebook din seria de gaming produsa de Toshiba;  modelul care a intrat zilele acestea in stoc este Qosmio X500-118 cu processor Intel Core i7 720QM, memorie 8Gb, HDD 320Gb /7200, TFT 18.4″ TruBrite®  HD .

Read More »

Weekend de iubire la Polus Center

11 Februarie 2010
One-IT  te invita la POLUS CENTER in Weekend-ul 12-14 Februarie 2010

Cumpara orice produs IT şi nu pierde şansa la premiul cel mare de la tombola din 14 Februarie: un superb autoturism Smart ForTwo

In acest Weekend Special, Polus Center ti-a pregatit mai multe surprize . Mai jos aveti comunicatul oficial pentru acest eveniment:

.
<<<<<

Vino la Polus şi profită de surprizele pregătite de Cupidon pentru Valentine’s Day.

Dacă încă nu te-ai hotărât cu ce îţi vei surprinde perechea în această zi specială, poţi fii sigur că vei găsi cadoul ideal pentru jumătatea ta la „Târgul lui Cupidon”, între 12 şi 14 februarie în zona de food –court.

De Valentine’s Day, pe 14 februarie, vei putea să îţi învingi emoţiile şi să faci pasul cel mare , pentru o zi, alături de perechea ta, în faţa ofiţerului de stare civilă.

Polus Center îţi va oferi o diplomă şi o fotografie „de familie”, pentru a marca momentul aşa cum trebuie. Doamnele şi domnişoarele vor fi răsfăţate cu flori de către Cupidon însuşi, iar cei îndrăgostiţi de shopping vor putea profita de ultima şansă de a participa la loteria „Cumperi pentru unul, câştigi pentru doi!” şi de a câştiga un superb Smart ForTwo.

>>>>>>>

Cumpărând de la One-IT  Polus pana in 14 februarie orice  produs in valoare minima de 100 Lei poţi câştiga un superb autoturism Smart ForTwo în cadrul loteriei “Cumperi pentru unul, câştigi pentru doi!” organizata de Polus Center.
 
 Te asteptam cu cele mai bune promotii de Valentine’s Day !
.