5 puncte cheie pentru alegerea celui mai bun furnizor de servicii de stocare în cloud
Datele se află în centrul transformării digitale, iar atunci când utilizăm tot mai multe date, trebuie să știm cum le gestionăm, unde le stocăm și cum le protejăm. Unul dintre cele mai utilizate medii de stocare și administrare a datelor digitale este cloud-ul. Iată 5 puncte cheie de care trebuie să ții cont atunci când alegi cea mai bună soluție de cloud.
Stocarea de date în cloud
Cu cât ne bazăm pe mai multe date, cu atât avem mai multe date de stocat. Iar odată cu evoluția tehnologiei, stocarea online a devenit o modalitate excelentă pentru salvarea, accesul și securizarea datelor digitale. Însă, pentru a găsi cea mai potrivită soluție care se mulează pe nevoile tale trebuie să ai în vedere câteva aspecte importante.
Ce este cloud-ul?
Cloud-ul este un spațiu de stocare virtual care se află pe un server și pe care îl poți accesa printr-o conexiune la internet). Prin intermediul acestuia, un user are acces instantaneu la datele sale, indiferent de locație sau momentul accesării. Datele respective pot fi documente, imagini, videouri e-mailuri, site-uri, platforme de comunicare etc.. Astfel, în loc să îți salvezi fișierele și folderele pe PC sau pe un alt dispozitiv de stocare local, cum ar fi un HDD sau un spațiu de stocare atașat la rețea (NAS), vă încărcați datele într-o rețea de server aflată în altă parte. Deoarece ai acces la date prin internet, poți prelua un fișier din cloud oricând și oriunde, de pe orice dispozitiv cu o conexiune la internet.
Dacă ești în căutarea soluției de cloud, ținând cont de următoarele 5 puncte cheie, vei putea găsi serviciul de stocare potrivit pentru datele personale sau ale firmei.
1. Ce îți oferă serviciul de stocare în cloud?
Deoarece nu toți furnizorii oferă aceleași servicii, existența unui contract de servicii poate face diferența între succesul sau eșecul relației dintre furnizor și client. Atunci când optezi pentru un anumit serviciu de stocare în cloud, citește cu atenție contractul SLA (service level agreement), acordul care definește termenii și stabilește clar nivelul de serviciu pe care îl poți aștepta de la furnizorul de cloud.
Un element important de care să ții cont este nivelul de disponibilitate pe care îl poți aștepta de la furnizorul de servicii cloud.
2. Cum se păstrează datele în siguranță?
Furnizorul de cloud stochează datele tale în rețeaua unui server. Un nivel suplimentar de protecție a datelor poate fi stocarea fizică (odd-site), prin intermediul căreia fișierele originale nu se pierd din cauza unei defecțiuni hardware, a unui ransomware, dezastru natural sau chiar a unei ștergeri accidentale. Însă, cum asigură securitatea datelor pe serverele sale?
În timp ce datele sunt stocate în rețeaua serverului, furnizorul de cloud ar trebui să ia măsuri pentru a le păstra în siguranță. Dacă datele tale sunt vitale pentru tine sau afacerea ta, află cum își protejează furnizorul centrele de date.
Obținerea fișierelor în centrul de date trebuie să fie sigură, astfel încât orice serviciu de stocare în cloud ar trebui să ofere o cheie de criptare (private key encryption) complexă. Aceasta protejează datele atunci când sunt în tranzit și stocate în cloud. Cheia de criptare este importantă deoarece utilizatorul își stabilește propriile chei și parole, astfel încât nici măcar furnizorul să nu poată decripta fișierele atunci când se află în rețeaua serverului, în timp ce criptarea în tranzit protejează datele atunci când sunt încărcate sau descărcate.
Dacă dorești să găsești o soluție de cloud pentru business, poți începe prin a-i întreba pe cei din rețeaua ta profesională ce servicii utilizează și ce ar recomanda. De asemenea, atunci când evaluezi un furnizor de servicii de stocare în cloud, întreabă câți clienți business au, dacă acoperă și companii precum cea de dimensiunea companiei tale sau dacă au clienți care sunt în industria de care aparții. Foarte probabil ca propriul tău business să aibă nevoi de date similare.
3. Care e gradul de disponibilitate atunci când vei avea nevoie?
Indiferent dacă îți pui încrederea într-un serviciu de cloud pentru stocarea datelor personale sau ale companiei, trebuie să ai siguranța că furnizorul va fi în continuare disponibil atunci când vei avea nevoie de acele informații.
Pe termen scurt, vei dori să știi dacă oferă asistență tehnică (suport IT). Acest aspect ar trebui să îl găsești menționat inclusiv în contractul de servicii. Optează pentru un furnizor care oferă asistență tehnică 24/7/365 sau cât mai aproape de acest nivel de disponibilitate.
Pe termen lung, alege un furnizor care este stabil pe piață și care au un portofoliu de clienți de încredere (firme cunoscute sau care sunt din regiunea în care te afli). De asemenea, poți consulta istoricul furnizorului în online sau informații care îți pot oferi o perspectivă asupra longevității, viabilității și nivelului de credibilitate pe care le are pe piață.
4. Unde sunt localizate datele tale?
Locația centrului de date care îți stochează informațiile poate afecta viteza de transfer a datelor. Astfel, un centru de date regional oferă acces mai rapid la datele tale, în timp ce un centru de date aflat în altă parte a globului va oferi o viteză mai mică de încărcare și descărcare a datelor. Vei dori să găsești un furnizor de servicii cloud care să ofere acces la centrele de date regionale sau care îți permite să alegi locația centrului de date.
În cazul unui business, locația centrului de date poate fi un element important. Mai ales dacă ar putea exista anumite cerințe de conformitate pentru domeniul în care activează afacerea ta, care necesită ca centrul de date să nu fie aflat în străinătate.
5. Dețin certificări de conformitate și standarde valabile?
Securitatea datelor este esențială, deci alege un furnizor care poate certifica faptul că are cele mai bune garanții. Companiile ale căror centre de date oferă cele mai bune controale operaționale și de securitate vor deține fie o certificare SSAE-18, fie SAS 70 tip II. Certificarea ISO 27001 poate arăta, de asemenea, că un furnizor de servicii cloud a îndeplinit standardele internaționale pentru gestionarea securității informațiilor. Pentru că accesul la cloud ar trebui să fie neîntrerupt, ai nevoie de un furnizor cu centre de date care oferă disponibilitate constantă și certificare de nivel IV.
Dacă domeniul din care face parte compania ta solicită cerințe de reglementare, întreabă furnizorul de cloud dacă are certificări relevante.
Datorită exploziei utilizării datelor și a dimensiunii fișierelor pe care trebuie să le păstrăm, utilizatorii obișnuiți și companiile de toate dimensiunile au nevoie de soluții de stocare convenabile, sigure și accesibile. Evaluând nivelul potențialului de servicii, securitate, disponibilitate, locație și certificări ale unui furnizor, te poți asigura că datele tale personale sau ale afacerii nu vor fi doar stocate în siguranță în cloud, ci vor fi și accesibile atunci când vei avea ne voie de ele. Alege inteligent!
One-IT este integrator de soluții IT și furnizor de servicii cloud. Cu o experiență de 17 ani în domeniu și cu parteneriate solide cu unele dintre cele mai mari branduri de pe piața IT, oferim soluții inteligente, care fac față standardelor pieței, ale clienților și ale companiilor.
Dacă dorești să afli informații suplimentare serviciile de stocare în cloud oferite de One-IT, completează formularul de solicitare, iar echipa noastră te va contacta pentru detaliile dorite:
![]()

